Acer Aspire S3 Review
26 Nov 2011, 2:31
|
Categoria: Laptopuri-tablete | 196 afisari.
Fara a fi deloc surprinzator, noul trend slim prinde din ce in ce mai mult si mai bine atat in preferintele pietei cat si in ofertele producatorilor. Depasind granitele fashion-ului, a facut un scurt popas in industria tutunului pentru ca acum sa traseze directiile viitoare ale industriei IT.
Vorbim despre unul dintre primele device-uri slim care face senzatie in randul “consumatorilor” de IT: Aspire S3, produsul de varf al concernului ACER. Experienta de peste 30 de ani in promovarea tehnologiilor inalte si locul 2 la nivel mondial pe care il ocupa grupul taiwanez pe piata de IT constituie garantia perfecta pentru acest foarte elegant laptop.
Design
Ultrabook-ul Acer Aspire S3 are un profil extrem de subtire (1.3 cm in cel mai subtire punct si 1.6 cm in cel mai gros). Lungimea de ~32 cm si latimea de ~22 cm completeaza caracteristicile fizice ale acestui prim produs cu silueta subtire al concernului asiatic. La greutatea de doar 1.4 kg contribuie din plin si structura de aluminiu slefuit. Astfel s-a obtinut o greutate redusa si, in acelasi timp, o rezistenta sporita in eventualitatea unor socuri mecanice.
Pe partea interioara a capacului ultrasubtire gasim un display LCD LED cu diagonala de 13.3 inch, iar opusa lui un mouse tip insula. Ergonomia tastaturii cliclet Acer FineTip asigura o utilizare confortabila si productivitate maxima. ClickPad-ul este generos ca dimensiune si destul de receptiv pentru a permite gesturi multitouch.
Arhitectura interna
Dupa cum am mai spus, Asprire S3 este cel mai nou produs al celor de la Acer. De aceea, ultrabook-ul sau laptop-ul slim beneficiaza de cele mai performante componente ale industriei IT. Procesorul livrat de Intrel, de 1,6 GHz Core i5 creeaza alaturi de chipset-ul Intel UM67 si placa grafica Intel HD 3000 o arhitectura solida si fiabila, capabila de performante superioare. La aceste performante contribuie si memoria RAM de 4GB cu 1333 MHz DDR3.
Pentru tipul de hard disk si capacitatea de stocare a acestuia exista posibilitatea de a alege intre un SSD de 20 GB sau un HDD de 320 GB. Cu o astfel de putere instalata nu ne putem astepta decat la lucruri bune.
Performante
Display-ul de 13.3 inch are o rezolutie de 1366x768 pixeli, adica poate reda imagini in format HD, iar tehnologia LCD LED este asistata de Acer CineCrystal pentru o claritate ireprosabila atat a imaginilor in miscare cat si a celor statice. Noua experienta in vizionarea filmelor sau in vizualizarea fotografiilor va fi una cu adevarat speciala.
Asocierea imaginii cu sunetul este evidenta. De aceea, Acer Aspire S3, dispune de un sistem de boxe profesional Acer 3DSonic ce transforma perceptia obisnuita a sunetului intr-una “neobisnuita” datorita asistentei la reglare realizata cu tehnologia Dolby Home Theater v4.
Camera web de 1.3 MP poate indeplini cu usurinta diferite “insarcinari”: video conferinta, camera video sau foto in functie de preferintele sau nevoile de moment. Cititorul de carduri, porturile HDMI (1) si USB 2.0 (2), wireless 802.11b/g/n si bluetooth v4+HS intregesc ansamblul.
Acumulatorul este de tip Li-Polymer, cu o autonomnie de pana la 7 ore. Device-ul vine cu sistemul de operare Windows 7 Home Premium 64 biti preinstalat.
Aspire S3 are o serie de facilitati care il evidentiaza in raport cu celelalte produse din clasa sa. Cu tehnologia Acer Green Instant On se asigura o revenire din modulul sleep in numai 2 secunde, pentru ca dupa 8 ore sau o perioada de timp setata ulterior sa intre automat in modul deep sleep. In felul acesta autonomia bateriei este prelungita cu pana la 50 de zile (in conformitate cu specificatiile producatorului). Pentru o conectare / reconectare ultra rapida la Internet (2.5 secunde, mai rapid de 4x fata de tehnologiile obisnuite) notebook-ul foloseste Instant Connect.
Unul dintre neajunsurile intalnite in utilizarea curenta a produselor de acest tip este incalzirea prematura a sistemelor. Aceasta cauzeaza scaderea proprietatilor si capacitatilor produsului dar si un oarecare grad de disconfort pentru utilizator. Concernul Acer a reusit sa rezolve acest impediment printr-un sistem inovativ de orientare a evacuarii aerului cald spre partea din spate, creand astfel conditii optime de operare.
Pro / Contra
La capitolul “pro”, dimensiunile aerobice ale laptop-ului Acer Aspire S3 il recomanda nu numai ca design ci si ca usurinta in transportare (~1.4 kg). Aspectul stilat dat de finisajul atent slefuit al exteriorului si, nu in ultimul rand, aproape imposibilitatii de aparitie a dizgratioaselor urme de degete sunt cateva dintre plusuri.
Pentru “contra” am pastrat vizibilitatea redusa (comparativ cu unghiurile extrem de largi ce pot fi intalnite la alte aparate asemanatoare) si durata de viata a acumulatorului, totusi mica. Capacitatea foarte limitata a laptop-ului de a acoperi conectivitatea, ar fi un “minus in plus”.
Concluzii
Trend-ul slim al clasei laptop-urilor a dat nastere subclasei utrabook-urilor. Un trend ce tinde sa devina o constanta sau o obligativitate a producatorilor de asemenea dispozitive de a ramane competitivi pe o piata in permanenta schimbare.
Acer Aspire S3, produsul de varf al concernului taiwanez, se situeaza in topul ultrabook-urilor nu numai datorita dimensiunilor sale ci si a performantelor tehnice. Placerea si usurinta in utilizare datorate tastaturii ergonomice, promptitudinea cu care raspunde la comenzi precum si dotarile de ultima ora cu care este echipat, recomanda produsul. Sa nu uitam si de imaginea ce ne-o creeaza un astfel de slim in fata colegilor sau prietenilor.
Daca iti e util acest articol, distribuie pagina pe Facebook sau lasa un comentariu pe aceasta pagina:
Distribuie articolul pe Facebook







